Ziarul Top, Luni, 26 Martie 2018:
Zilele trecute, Cristian şi Alexandru Spătaru au luat parte la un concurs internaţional ce a avut loc în Serbia. Elevii Şcolii Populare de Arte şi Meserii au fost însoţiţi la acest concurs de profesoara lor, Georgiana Matei, o tânără cu care am avut plăcerea să mai dialogăm într-o ediţie anterioară a cotidianului nostru, atunci când am prezentat un interviu cu aceasta. Cei doi elevi, ce sunt şi fraţi, au avut parte de un concurs foarte puternic, la festivalul SIRMIUM MUSIC FEST, iar prima lor experienţă internaţională s-a terminat cu bine, Cristian venind acasă cu o medalie. Mai multe despre concurs, dar şi despre pasiunea lor pentru pian am aflat chiar de la cei doi micuţi, dar şi de la frumoasa şi talentata lor profesoară.
Concursul a fost unul foarte puternic
Cristi are 13 ani, iar fratele acestuia, Alex, este cu doi ani mai mare. Aceştia au plecat împreună cu profesoara lor la concurs în Serbia, şi asta datorită eforturilor făcute de reprezentanţii Şcolii Populare de Arte şi Meserii, mai ales de către managerul Elena Iagăr. Concursul a fost unul cât se poate de dificil, lucru recunoscut şi de profesoara celor doi. „A fost un concurs foarte dificil, foarte greu, şi asta pentru că toţi copiii au venit foarte bine pregătiţi, asta ca să nu mai vorbim despre talentul lor. Am avut ocazia de a vedea nişte tineri extrem de talentaţi şi tocmai de aceea rezultatul obţinut este cu atât mai valoros, şi asta pentru că cei doi copii ai noştri au avut ocazia de a intra în competiţie cu alţi copii, cel puţin la fel de talentaţi. Plus de asta, după un asemenea rezultat, altfel te vede lumea şi reuşeşti să te faci cunoscut“, ne-a declarat Georgiana Matei.
Au participat pentru prima dată la un concurs
internaţional
Cei doi fraţi au luat parte pentru prima dată la un concurs internaţional, emoţiile fiind mai mari decât de obicei, lucru recunoscut chiar şi de ei. „A fost pentru prima dată când am participat la un concurs internaţional şi emoţiile au fost mai mari ca de obicei“, a declarat Alexandru Spătaru. Cristi a recunoscut şi el că întrecerea a fost una la un nivel extrem de ridicat, iar că ceilalţi copii înscrişi în concurs erau foarte bine pregătiţi şi ei. „A fost un concurs greu, am avut şi emoţii, iar nivelul întrecerii a fost unul foarte ridicat. Ceilalţi copii erau şi ei foarte bine pregătiţi“”, ne-a precizat Cristi.
Lucrează de doi ani cu actuala profesoară
Se pare că cei trei fac o echipă foarte pu-ternică, iar rezultatele apar şi la nivel internaţional. Alex şi Cristi au pornit pe acest drum sprijiniţi fiind de părinţi, dar încurajaţi fiind şi de pasiunea lor pentru muzică şi pentru pian. „Studiez pianul cam de cinci ani“, ne-a declarat Alex. Cristi, fiind mai mic cu doi ani decât fratele său, i-a călcat pe urme şi a decis să încerce să îşi facă şi el un nume în această lume. Poate că, un moment important a fost şi acela în care au ajuns să lucreze cu actuala profesoară. „Cu domnişoara profesoară lucrăm de doi ani şi pot să spun că ne înţelegem foarte bine“, a declarat Alex.
Se împart între şcoală şi lecţiile de pian
Chiar dacă au ales să pornească pe acest drum, cei doi fraţi nu uită nici de şcoală, fapt ce face ca timpul lor liber să fie aproape in-existent. Numai că ei sunt conştienţi că trebuie să lucreze din greu pentru un viitor frumos, dar acceptă şi ideea că există riscul ca pasiunea lor, pianul, să nu le garanteze un trai lipsit de griji peste ani. „Eu vreau să fiu foarte atent la ceea ce fac la şcoală pentru că nu îmi doresc să o neglijez. Vreau să am un viitor foarte frumos, în cazul în care nu se va putea în muzică“, ne-a declarat Alex. Zilnic, aceştia se împart între orele de la şcoală, temele pe care trebuie să le rezolve şi lecţiile de pian. „Repetăm zilnic la pian. Nu este zi în care să nu lucrăm. În medie, lucrăm în fiecare zi cel puţin o oră şi jumătate la pian“, ne-a declarat Cristi. Chiar dacă nu fiecare lecţie de pian o fac alături de profesoara lor, toate aceste lecţii sunt efectuate la sfatul şi sub îndrumarea acesteia.
Georgiana lucrează cu micuţi de toate vârstele
Georgiana Matei recunoaşte că sarcina acesteia de a lucra cu cei mici nu este deloc uşoară, asta pentru că fiecare copil în parte este diferit. „Nu este deloc uşor să lucrezi cu cei mici, asta pentru că fiecare copil în parte este diferit. În acelaşi timp este foarte plăcut pentru că ai ocazia să-i vezi cum se dezvoltă lângă tine, cum ajung ei să crească de la o zi la alta. În acelaşi timp, trebuie să caut în fiecare modalităţi de a mă face plăcută în ochii lor, pentru că ei trebuie să vină de drag la aceste lecţii şi trebuie să îi faci să le placă foarte mult ceea ce fac ei aici“, ne-a mărturisit Georgiana. Tânăra profesoară vine şi cu veşti bune şi ne spune că la Şcoala Populară de Arte şi Meserii vin mulţi copii ce încep să studieze pianul. „Partea bună este aceea că sunt foarte mulţi copii ce vin studieze pianul. Spre exemplu, cel mai mic copil cu care lucrez are cinci ani şi jumătate“, ne-a precizat Georgiana Matei.
Eforturi deosebite făcute de actualul manager al
instituţiei
Aşa cum spuneam şi în primele rânduri ale acestui mate-rial, nu trebuie uitat faptul că această deplasare în Serbia a fost susţinută de către Şcoala Populară de Arte şi Meserii. Chiar Georgiana a ţinut să sublinieze meritele actualei conduceri. „Pentru noi a fost un concurs extrem de important şi chiar vreau să-i mulţumesc managerului Şcolii Populare de Arte şi Meserii, doamna Elena Iagăr, pentru sprijinul pe care ni-l oferă“, ne-a declarat Georgiana. Aceasta a continuat şi a precizat că la nivelul ţării noastre există o reală problemă pentru aceşti micuţi ce sunt extrem de talentaţi. „În România există o problemă, şi anume aceea că aceşti copii nu se bucură de o mai mare înţelegere din partea profesorilor de la şcoală. Ei trebuie să se împartă între orele de curs, teme şi lecţiile de pian sau oricare alte instrument, asta în funcţie de ceea ce studiază fiecare în parte. Eu nu pot să spun decât că cei din alte ţări au această libertate puţin mai mare şi sunt încurajaţi să îşi aleagă singuri un drum în viaţă“, ne-a declarat Georgiana Matei.