În acest an, Școala Populară de Arte și Meserii Pitești, prin sprijinul și deosebita colaborare instituțională, a organizat serbarea de final de an pe scena Teatrului „Alexandru Davila” Pitești.
Prin organizarea unei serbări într-o locație destinată activităților culturale de o anumită factură, ținută și pregătire, cursanții Școlii Populare de Artă experimentează emoțiile unui artist profesionist, învață să-și gestioneze resursele, descoperă ce înseamnă să transmită publicului talentul, cum trebuie să-și stăpânească emoțiile și cât de important este să descopere reacțiile publicului din fața sa, iar școala noastră a dorit să le ofere această oportunitate, să-i pregătească pentru o viitoare etapă.
Serbarea a avut un program foarte variat, cu momente deosebite, special pregătite de cursanți împreună cu experții lor, acordând astfel șansa de participare tuturor secțiilor din cadrul școlii.